Facebook introduce butonul “Want”

Facebook a început să testeze, în Statele Unite ale Americii, o nouă opţiune, asemănătoare butonului “Like” (rom.: “îmi place”). Noul buton se numeşte “Want” (rom.: “vreau, doresc”) şi va fi folosit în special de firme, pentru a-şi promova produsele. În acest moment, şapte firme testează această opţiune, printre ele fiind şi producătorul de lenjerie intimă Victoria’s Secret.

În momentul în care un utilizator găseşte pe pagina unei firme un produs care îi place, va putea apăsa pe “Want” şi respectivul produs va fi înregistrat într-o listă – de unde apoi poate fi cumpărat cu uşurinţă. Lista va fi văzută şi de prietenii utilizatorului, care pot, astfel, să îi cumpere acestuia un cadou potrivit de ziua sa, de exemplu.

Folosirea butonului “Want” va fi posibilă numai după ce utilizatorul permite aplicaţiei numite oficial “Collections” să îi acceseze datele presonale şi să posteze în numele său (cum se întâmplă acum în cazul jocurilor, de exemplu). De altfel, pentru început, vor fi trei grupe de utilizatori cu care se testează aplicaţia: unii văd butonul “Want”, al doilea grup vede butonul “Collect” (rom.: “colecţionează, adună”) şi al treilea grup vede în continuare numai butonul “Like”.

Facebook versus Pinterest?

Din declaraţiile actuale, reiese că Facebook nu va câştiga vreun comision în urma vânzărilor. În schimb, sunt convinsă că firma va câştiga în alt mod: adunând datele pe care le transmit utilizatorii care apasă pe “Want”, Facebook va putea plasa mult mai bine reclame pentru alte produse asemănătoare. Prin urmare, Facebook va câştiga de pe urma spaţiilor publicitare oferite firmelor.

Un alt aspect important: prin introducerea acestei opţiuni, platforma Facebook va deveni mai competitivă în lupta cu Pinterest – reţea socială care în acest moment le aduce firmelor mult mai mult trafic şi mai mulţi cumpărători. De asemenea, s-a constatat că utilizatorii care vin pe site-urile shop-urilor online dinspre Pinterest sunt dispuşi să cheltuiască mai mult decât alţii. În afară de aceste elemente, Pinterest a devenit, cel puţin în Statele Unite, un puternic adversar pentru Facebook: studiile în domeniu au arătat că utilizatorii petrec la fel de mult timp pe Pinterest ca şi pe Facebook (în medie, 405 minute în fiecare lună). Prin introducerea butonului “Want”, Facebook ar putea încerca să contracareze acest trend.

Rămâne de văzut cât de util le va fi firmelor noul buton. Până la urmă: de la “a vrea” şi până la “a cumpăra” e cale lungă…

Pinterest

Pinterest este o platformă socială mai puţin cunoscută în România, deşi – în Statele Unite ale Americii – se află pe locul trei în topul reţelelor de socializare cu cei mai mulţi membri. În anul 2012, a ajuns să fie tot mai cunoscută şi în Europa şi, per ansamblu, este platforma cu cea mai mare creştere înregistrată în primele luni de la lansare (martie 2010). În mai 2012, Pinterest avea puţin sub 12 milioane de membri.

Pinterest se autodefineşte ca fiind un “avizier virtual”, care are ţelul de a “conecta persoane din întreaga lume prin intermediul lucrurilor care li se par interesante”. Practic, este vorba despre o platformă unde se postează numai fotografii, care pot fi organizate în albume. Fotografiile se numesc “pins” (ace cu gămălie) şi pot fi “re-pin-uite” (adică distribuite în aceeaşi reţea), transmise pe Facebook, pe Twitter sau prin e-mail, respectiv pot fi folosite de bloggeri pe site-urile lor.

Această platformă a fost gândită, iniţial, ca un site pentru e-commerce, unde diverse firme să îşi poată vinde produsele. Erau vizate mai ales firmele de modă, care urmau să posteze aici imagini cu cele mai noi modele, alături de link-uri către shop-urile online. În prezent, Pinterest nu mai îndeplineşte doar această funcţie, ci este folosită mai ales de persoane private. Totuşi, pentru multe magazine virtuale, traficul redirecţionat dinspre Pinterest către pagina proprie a ajuns să depăşească traficul produs de Google+, YouTube şi LinkedIn, la un loc. Prin urmare, platforma devine din ce în ce mai interesantă pentru firme, mai ales pentru cele care vând produse online. De altfel, firmele pot include pe site-ul propriu un buton “Pin it” (asemănător celui cu “Like”), prin care utilizatorul distribuie automat imaginea care îi place.

Un factor interesant pentru firme îl constituie şi utilizatorii Pinterest: în State, 80% dintre membri sunt de sex feminin, majoritatea între 25-44 de ani. Adică exact grupul-ţintă al firmelor de modă. Acest subiect este, de altfel, unul dintre cele mai îndrăgite, alături de categoriile “Mâncare”, “Călătorii”, “Bebeluşi”.

Sincer? Merită să vizitezi site-ul. Chiar şi fără a fi înregistrat(ă), găseşti pe prima pagină o mulţime de fotografii interesante. Dacă intenţionezi să te înregistrezi (o poţi face şi via Facebook sau Twitter) şi să urci fotografii pe platformă, te sfătuiesc să citeşti cu atenţie termenii de folosire şi informaţiile despre drepturile de autor: Pinterest pune mai mult decât oricare altă platformă accentul pe respectarea copyright-ului.

Mărimile fotografiilor pentru paginile de Facebook

Te-ai întrebat vreodată de ce paginile unora de Facebook arată impecabil şi de ce fotografiile de acolo arată foarte bine, în timp ce pozele tale sunt neclare? Probabil că imaginile tale nu sunt la fel de frumoase pentru că nu au mărimile corecte.

Pentru a fi clare şi a arăta bine, fotografiile postate pe Facebook trebuie să aibă o anumită mărime, în funcţie de locul unde vor fi poziţionate pe pagină.

Cover photo (imaginea care apare sus de tot, la profilul fiecărui utilizator, “copertă”): lăţime 851 pixeli x înălţime 315 pixeli. Detalii mai exacte găseşti în imaginea de mai jos (click pe ea pentru a o mări):

Profile photo (poză profil): 180 x 180 pixeli, imaginea fiind apoi micşorată automat până la o mărime de 160 x 160 pixeli.

Page tab (imaginile de sub copertă, corespunzătoare aplicaţiilor): lăţime 111 pixeli x înălţime 74 pixeli.

Highlight / Milestone (imaginile pentru posturile scoase în evidenţă, respectiv pentru evenimentele din viaţă): lăţime 843 pixeli x înălţime 403 pixeli.
Shared photo (pozele postate de tine) – aceste fotografii apar în cronică având mărimile 403 x 403 pixeli (înălţimea poate varia, dar lăţimea e foarte importantă). Fotografiile care au o lăţime mai mică decât 403 pixeli vor fi mărite automat şi vor deveni neclare. Dacă vrei să urci fotografii mai mari, care să arate optim, dar să fie micşorate fără ca Facebook să le decupeze, ele trebuie să aibă 960 x 960 pixeli.

Status update (imaginile care apar lângă link-urile postate în cronică): 90 x 90 pixeli. Aceste imagini sunt preluate automat de Facebook, nu ai cum să le schimbi tu mărimea. Important, însă, pentru cei care au bloguri sau alte pagini de unde preiau articole pe Facebook: dacă în articol imaginea este mai mică, ea va fi neclară atunci când postezi link-ul pa Facebook.

Imagine de fundal pentru aplicaţii: Dacă programezi o aplicaţie pentru Facebook, e important să ştii că grafica trebuie să aibă o lăţime de 810 pixeli. Înălţimea nu este importantă, Facebook nu prevede o înălţime fixă.

Facebook: Un miliard de utilizatori activi

În data de 4 octombrie 2012, Facebook a atins suma de un miliard de utilizatori activi în fiecare lună. Anunţul a fost făcut chiar de fondatorul şi şeful firmei, Mark Zuckerberg:

În această dimineaţă, sunt un miliard de persoane care folosesc Facebook în mod activ în fiecare lună. 

Dacă citiţi asta: vă mulţumesc că ne-aţi făcut mie şi micii mele echipe onoarea de a vă servi. 

Să putem ajuta un miliard de persoane să se conecteze este extraordinar, umil şi pe departe lucrul din viaţa mea de care sunt cel mai mândru. 

Mă angajez să lucrez în fiecare zi pentru a face Facebook mai bun pentru voi şi sper că, într-o zi, vom reuşi să conectăm şi restul lumii. 

Reţeaua de socializare Facebook a fost lansată în februarie 2004 şi a atins suma de 100 de milioane de utilizatori în august 2008. De la lansarea butonului “Like”, acesta a fost folosit de 1,13 trilioane de ori. În septembrie 2012, existau 219 miliarde de fotografii urcate pe site de membrii Facebook.

Top 10: Ziare româneşti pe Facebook

Locul

Ziar (naţional)

Fani pe Facebook*

1. Pro Sport

299.577

2. Libertatea

135.165

3. Gândul

92.056

4. Adevărul

68.889

5. Jurnalul Naţional

29.603

6. Ziarul financiar

28.283

7. România Liberă

7.124

8. Curentul

5.675

9. Evenimentul zilei

2.054

10. Curierul naţional

112

 

(*la începutul lunii octombrie 2012)